Delimitarea liderilor Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă de dr. Cătălin Cîrstoiu este doar apogeul unei respingeri de la nivelul PSD și PNL, care a putut fi remarcată încă din prima zi de campanie. Deficitul de cunoaștere, predictibilitate și credibilitate au fost adevăratele probleme ale candidatului, și nu presa, oricît de scormonitoare, insistentă și, uneori, vehementă e aceasta. Întâmplările petrecute din culisele acestei campanii electorale descriu traseul unei candidaturi neasumate cu adevărat de Coaliție.
„Ați mai văzut vreo campanie în care PSD nu controlează cel puțin o televiziune?”, a spus un experimentat lider social democrat, într-o discuție confidențială cu Hotnews.ro. El a dorit astfel să marcheze, simbolic, că dr. Cîrstoiu nu e sprijinit politic.
Fraza exprimă candoarea nejucată a politicianului. În România, când televiziunile tratează informativ, și nu prietenos, un candidat, acesta e neobișnuit cu situația. Mai ales în condițiile în care Coaliția a alocat 2,7 milioane de euro pentru campania de București a lui Cîrstoiu, bani pe care însă nu a început să-i folosească serios, lăsînd impresia că nu vrea să mizeze pe jucătorul pe care l-a anunțat.
Hotnews.ro publică astăzi o analiză despre culisele campaniei electorale din București, scrisă de jurnaliștii Cristian Andrei și Cătălin Tolontan.
Visau să decoleze în sondajele de opinie, așa cum șefii PSD și PNL au afirmat. Bucureștiul era proiectul-pilot, modelul care urma să impulsioneze succesul implacabil al Coaliții în super anul electoral 2024.
De două săptămâni, candidatul unic al Alianței s-a înnămolit în explicații aparent tehnice despre tratamentele oferite de el la Anemona Med, firma familiei. „Tema public – privat” în sănătate nu e însă deloc tehnică, ea a atins un nerv sensibil al societății românești.
În locul unui start fără prea multe comentarii pentru victoria națională a Coaliției, candidatura managerului de spital a transformat cursa pentru București într-o conversație despre cum sunt tratați pacienții în sistemul de sănătate. Discuția rezonează în întreaga țară.
Nici unul dintre politicienii de la vârf, care vor să conducă România încă 10 ani, nu s-au gândit că, atunci când vii cu un manager de spital, unul contestat încă de la Colectiv, retrezești tema îngrijiri pacienților în spitale și pe cea a corupției?
Cât reușește sau nu Cîrstoiu să convingă, asta publicul e cel care cântărește. Dar nu Cîrstoiu stabilește tema, ci însăși prezența lui în cursă a fixat-o. Nu au recrutat un medic, ci pe unul dintre „mogulii” Sănătății.
Cum te simți când ești un candidat cu două rezerve, încă înainte de a fi înscris oficial?
Cât de mult i-a convins dr. Cîrstoiu pe lideri, asta se vede. În declarațiile de joi seara de la Digi 24, șeful liberal Marcel Ciucă a spus că „avem și planul B și planul C”.
Să ne imaginăm cum sună asta pentru dr. Cîrstoiu, cel îndelung pețit să accepte, după cum spune el. Deși, având în vedere ce afirmații neacoperite a fost prins că face, cine știe cum au stat detaliile candidaturii?
E clar, însă, că PSD și PNL nu aveau soluție. E foarte probabil ca ei să se fi dus la medic, și nu invers.
Revenind la declarațiile recente ale lui Ciucă, ce confirmare de încredere și de susținere simte Cîrstoiu, dacă PNL spune că a pregătit nu o rezervă, ci două! Jucătorul nu a intrat încă pe teren, se încălzește la vestiare, dar are deja doi posibili înlocuitori. Acestea sunt semnale evidente, care îi sugerează medicului să plece.
Cum s-a ajuns, totuși, la o candidatură dezavuată atât de rapid chiar de către cei care au propus-o și care a angajat un manager de mare spital, cu o carieră la cel mai înalt nivel al sistemului sanitar din România?
Lichidarea a două redacții s-a transformat într-un bumerang
Cele două partide au acționat ca și cum au fost convinse, cel puțin la nivel de lideri, că dacă stăpânești statul ai monopol și pe societate. Punem pe cine vrem, oamenii vor vota că-i aducem cu mecanismul de stat și de partid.
Dacă Agenția Națională de Integritate stă de patru ani în brațe cu un document al Corpului de control al premierului, asta înseamnă că și oamenii vor fi imobili. A fost însă suficient ca patru pacienți ai dr. Cîrstoiu de la clinica privată Anemona să aibă curaj să discute cu jurnaliștii de investigație pentru Hotnews.ro și sistemul s-a crăpat.
Și a mai fost nevoie de ceva: de presă independentă. În toamnă, concedierile și plecările de la două dintre cele mai combative redacții românești, Libertatea și GSP, au convenit pe deplin Puterii economice, politice și mediatice. Spre ghinionul acestei Puteri și al oricărei Puteri, societatea are nevoie de informații.
O parte dintre noi scriem la Hotnews.ro, o altă parte suntem la Recorder, o altă parte pregătim un nou site de investigații și unul de sport. Ceea ce părea o reușită a establishment-ului la adresa informării oamenilor s-a transformat în altceva. Presiunile s-au întors ca un bumerang la adresa Puterii care a visat că poate diminua presa, mai mult decât deja o face, ca să controleze societatea.
Cîrstoiu spune că nu e plătit de Anemona, dar nu are importanță, căci el beneficiază
Forța de informare a mecanismului cetățeni-jurnaliști a scos la iveală documente medicale, plăți bancare ale pacienților și parafa folosită pentru consultațiile de Cîrstoiu la clinica soției.
Acestea au demonstrat că managerul Spitalului Universitar a avut o activitate paralelă, generatoare de beneficii pentru familia sa. Explicația medicului că „nu am avut contract cu Anemona” te taie dureros ca o foaie de hârtie. Te crispezi tu, ca cititor, de jena unui om inteligent, așa cum e dr. Cătălin Cîrstoiu. Pentru că banii de la pacienți mergeau oricum în clinica familiei sale, nu e nevoie să fi fost angajat.
Orice copil de clasa a opta pricepe acest lucru, înțelege că nu trebuia să mai ia leafă ca să fie considerat beneficiar al banilor luați de firma familiei, dar destinați bugetului public. Căci, indirect desigur, de la bugetul de stat sunt luate sumele.
Dacă pacienții ar fi fost tratați la stat după operație, oamenii erau tratați gratis pentru că, prin mecanismul decontării, Casa de Sănătate ar fi dat banii spitalului public. În schimb, oamenii au fost direcționați de la Spitalul Universitar către Anemona. Iar banii au mers la Anemona, după cum o pacientă a arătat joi, cu trei bonuri plătite.
Momentul când și-au dat seama că nu are scrupule
Nu sunt dubii în sensul profitului privat realizat pe spinarea statului. Doctorul nu a contestat niciodată în mod real informațiile publicate. Ci numai interpretările „murdare”, cum le-a numit el. Iar când a încercat să vină cu fapte, candidatul PSD-PNL a produs stupefacție, cum s-a întâmplat în cazul neadevărurilor lansate despre jurnalista Mirela Neag și demontate imediat.
Acela a fost un moment în care lumea, inclusiv cea din politică, a clipit îndelung. Se poate preta Cîrstoiu să spună orice, fără vreo bază? Da. Dovadă și felul în care a scos la iveală mesaje din august cu o pacientă, când, de fapt, această femeie se referea la mesajele din martie și iunie!
Pe fondul neîncrederii tot mai mari, Cătălin Cîrstoiu a continuat să primească o susținere de fațadă, „momentană”, din partea PSD și PNL. Nu doar liderii, dar și miile de activiști politici, care muncesc enorm în campanie, s-au gândit: „Pe cine susținem noi, pentru cine ne punem pielea la bătaie?”.
Cei din teritoriu au realizat, de asemenea, că problema din București se întinde, ca o pată întunecată de petrol, și peste lebedele albe, peste candidații din propriile județe și localități. Ce familie din Botoșani, Constanța sau Oradea nu știe cel puțin un caz în care a fost trimisă de la spitalul de stat la privat?.
La Palatul Cotroceni cântă certitudinile
Fără să fie o țintă inițială a politicienilor, ci doar victima propriei dorințe de ascensiune rapidă într-un domeniu pentru care nu demonstrase vreo pasiune, doctorul Cîrstoiu fost convins de ceva ca să intre în cursă. Ceva suficient de puternic, o garanție venită „de sus”, căci asta e lumea în care el se învârte. Surse politice concordante susțin că dr. Cârstoiu a răspuns afirmativ unei încurajări de la vârful statului.
Cu mâna sa deja calificată în materie de dezastru la oameni (să ne oprim doar la Cîțu, Ciucă și Cîrstoiu), Klaus Iohannis se specializase în a leza, în mod tradițional, partidul său, PNL. Acum a trecut să tămâieze cu acid și pe cei din PSD.
Președintele Iohannis e ca un antrenor care experimentează orice, convins că știe el mai bine. Ia oameni de la baseball și îi bagă în echipa de baschet, pe principiul că ambele sporturi încep cu „bas” și se joacă folosind o minge.
Ce trăsături au aceste personalități publice selectate de Cotroceni? O temeinică lipsă de sentiment al ridicolului. Încrederea nemăsurată în sine. Setea de ascensiune rapidă. Cîrstoiu a ajuns la 6 ani după terminarea studiilor director de mare spital, cum remarca Valeriu Nicolae la Europa FM.
Managerul Cîrstoiu, exponent al superclasei
Nu știm, cu siguranță, dacă este pentru prima dată când managerul e susținut politic. Însă experiența comună a sistemului de sănătate arată că obținerea funcției de director de spital depinde de conexiunile din mediul politic.
Existau, totuși, anumite informații la care doctorul Cătălin Cîrstoiu merita să fie atent. A fost însă prins în plasa mătăsoasă a lui Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și a Palatului Cotroceni. A crezut că beneficiază de o protecție specială.
Senzorii care ar fi trebuit să îl alerteze pe un personaj totuși abil, exersat în relații tensionate cu oamenii, un om matur și stăpîn pe meseria sa, au rămas blocați. Pentru că dr. Cătălin Cîrstoiu vine din superclasa care crede că poate conduce orice, spitale, primării, țări, uneori fără să înțeleagă despre ce e vorba și fără să se pună la mintea mulțimilor.
Banii sunt, dar nu se cheltuiesc în campania lui Cîrstoiu
În general, există trei piloni pe care se bazează o candidatură puternică, după descrierile liderilor politici din toate partidele.
Banii, resursele financiare, garanțiile de sprijin logistic.
Un staff puternic, format din consultanți competenți și bătăioși.
Capacitatea de ”a îmblânzi” sau măcar de a ameți sau timora anumite zone media. De a domina ciclul știrilor.
E cinic, dar e real. Fără ele nu pleci la drum, dacă vrei să câștigi. După ce fundația este construită, se poate trece la următoarele acțiuni pentru câștigarea electoratului.
Ai nevoie de implicarea totală a liderilor, de manufacturarea unor evenimente carismatice care să potențeze candidatul, de proiectarea unei imagini de stâncă și de respingerea rapidă a eventualelor atacuri.
Mașina de propagandă nu s-a implicat
Ca redacții, am urmărit atent în ultimii ani cum ajung banii publici de la partide în presă. În special unul dintre semnatari a scris zeci de articole despre acest mecanism toxic, netransparent, contrar normelor europene. Pe 9 aprilie, Reprezentanța Comisiei Europene în România a anunțat că intră în vigoare noi norme privind publicitatea politică, miza fiind marcarea articolelor plătite.
Tot în aprilie, s-a putut constata doar o timidă promovare în presă a candidatului-manager Cîrstoiu. Poate să fie doar o coincidență? Greu de crezut.
De ce e improbabilă o coincidență? Pentru că instituțiile media care nu l-au ajutat, ci dimpotrivă, l-au încolțit în mod corect, sunt site-uri ale televiziunilor sau alte site-uri de știri în care PSD și PNL pompează lunar milioane de euro, din bani publici.
Dintr-o dată, maioneza elogiului s-a tăiat. Iar candidatul Cîrstoiu nu a beneficiat de acest puternic ingredient grețos pentru votanți. Oare managerul nu și-a dat seama că ceva nu este în regulă? De ce, în ceea ce-l privește, s-a gripat dintr-o dată motorul promovării politice?
1,2 milioane de euro s-au făcut 2,7 milioane de euro și așteaptă „în sertar”
„Ați mai văzut vreo campanie în care PSD nu controlează cel puțin o televiziune?”, este semnalul tras de un lider din Coaliție despre campania pentru București, într-o discuție confidențială cu Hotnews.ro.
„Piedone are Antena 3, pe Dan Voiculescu. Realitatea este cu AUR și aproape de Piedone. Nici măcar RTV nu trage cu doctorul Cîrstoiu. El nu vede?”, a adăugat politicianul.
Joi, Cîrstoiu a atacat Antena 3, în dialogul cu Turcescu și Andronic. Prea puțin și prea târziu, în materie de conștientizare a problemei. Nu e nevoie de dr. House ca să diagnostichezi dacă nu cauzele, măcar efectele: ești izolat politic.
Și, atunci, cine din aparatul PSD-PNL îl sprijină pe candidatul Cîrstoiu? Nimeni. Nici măcar analiștii de casă, uneori plătiți și ei prin contracte de PSD și PNL, nu îl promovează pe candidatul-manager. Dimpotrivă, a ajuns ținta ironiilor seară de seară la tv, și zilnic pe internet.
Câteva sondaje apărute spectaculos, pe fondul crizei, au încercat să mai dea o speranță că există viață în candidatură. Din nou prea puțin și prea târziu.
Pentru Nicolae Ciucă, candidatul este deja la „terapie intensivă”, un semnal aproape nepoliticos.
Din informațiile obținute de Hotnews.ro, primul buget al campaniei candidatului PSD – PNL a fost de 1.2 milioane de euro. Suma a fost ulterior majorată la 2.7 milioane de euro. Banii nu se văd până acum. Unde sunt?
Promovarea nu a început, în mod real
România are un sistem atipic de campanie electorală. Banii mulți sunt cheltuiți în afara campaniei, adică în perioada care nu este reglementată. De pildă, bannerele imense care acoperă fațadele blocurilor sunt permise doar în precampanie.
Din momentul intrării în cursa electorala oficială sunt permise dimensiuni mici cu chipul candidaților în afișajul stradal.
De ce nu au profitat PSD și PNL să umple Capitala cu bannere? Era un contraatac obligatoriu, mai ales dacă ei considerau că Hotnews.ro face agenda adversarilor, fie că e vorba de eschimoși sau de populațiile din centrul Pământului. Nu contează că nu e adevărat ce cred ei, contează cum s-a mișcat mecanismul Coaliției.
De câte ori ați văzut fața doctorului Cătălin Cîrstoiu când v-ați plimbat prin București? Un candidat plecat oricum pe fondul lipsei de notorietate trebuia să abă o campanie pe steroizi. Cufundat în dilema „public-privat” a devenit mai degrabă ascuns de propria Alianță, extrem de slab promovat.
Comparația cu Nicușor și cu Piedone
La acest capitol, Cîrstoiu a pierdut din start bătălia cu ceilalți doi candidați majori. Nicușor Dan a împânzit Capitala cu al său mesaj: „Mulțumesc!”. Dintotdeauna tăcutul Nicușor Dan, omul care nu a comunicat cu cetățenii vreme de patru ani, a vorbit acum înaintea lui Cîrstoiu.
Probabil că Nicușor va mai discuta cu oamenii până la următoare eclipsă de soare, dar în campanie l-a mobilizat echipa sa. Consilierii l-au scos din ceea ce în mod normal se penalizează într-o democrație: lipsa de chef de a da explicații cetățenilor orașului, pe principiul „că eu mă ocup de chestii serioase”.
Cât despre celălalt contracandidat, Piedone, acesta este, practic, egal cu ideea de promovare. Piedone ar putea vinde nisip în Sahara, pe banii oamenilor, în folosul carnavalului său de nepoți, clovni și afini pricepuți la toate.
În acest timp, „pentru Cîrstoiu, s-au dat comenzile pentru materialele de campanie, dar ceva e blocat. Nu știm ce. Poate se așteaptă ceva în legătură cu el”, susține o sursă din coaliție pentru Hotnews.ro.
Popescu și Dumitru nu au contract cu Cîrstoiu
Jurnalisti au aflat și cine sunt oamenii care se ocupă de campania candidatului Cîrstoiu. Ei se numesc Bogdan Popescu, „stafia” sau „omul fără față”, un compliment în lumea consultanței. Popescu este creierul din partea PSD. Iar Cătălin Dumitru, Kensington Communication, din partea PNL.
Numai că Popescu și Dumitru nu au contract direct cu candidatul Cătălin Cîrstoiu. Primul este plătit de PSD, al doilea are un contract cu PNL.
Niciunul nu a primit un contract special pentru candidatul Alianței PSD – PNL, potrivit informațiilor neoficiale de la staffurile de campanie. Fără un contract direct pentru alegerile locale, fiecare muncește part-time pentru candidat, dar fără să aibă o factură și o țintă clară.
„Popescu și Dumitru participă des la ședințele din Kiseleff 57, sediul de campanie, dar nu primesc bani pentru munca lor. Se negociază la partid”, au dezvăluit surse din Coaliție pentru Hotnews.ro.
Părăsit de consilieri
Nici la oamenii de partid, Cîrstoiu nu stă mai bine.
Eugen Constantin, consilierul premierului Marcel Ciolacu, a refuzat și el să se ocupe de campania lui Cătălin Cîrstoiu. Informația a fost dovedită de ieșirea sa de pe grupul de comunicare al candidatului Cîrstoiu la câteva zile după ce fusese introdus în calitate de administrator.
Grupul de comunicare al candidatului Cîrstoiu a mai avut un moment de „haos” pe 8 aprilie. Cei 130 de jurnaliști aflați pe grupul de whatsapp, în care ar fi trebuit anunțate evenimentele, au fost informați că Alex Tașcă, personajul care se ocupa de grup, că renunță la această calitate, iar legătura se va ține cu Alex Baroș.
Numele coincide cu cel al doctorului Alex Baroș, care lucrează la spitalul Universitar de Urgență București, unde manager este Cătălin Cîrstoiu.
„Nu eu mă ocup de media, de presă, a dat contactul greșit. O să fie alt grup creat, nu știu cine se ocupă. Nu am vreun rol în campania domnului Cîrstoiu. Numele meu a fost total greșit indicat, eu nu mă ocup de nimic. Nu sunt om de media”, a fost poziția exprimată de Alex Baroș pentru Hotnews.ro pe 8 aprilie 2024.
Ulterior, administrator al grupului de WhatsApp a devenit Andrei Grigore, trimis în staff-ul de campanie de PSD.
„Andrei e un fel de secretar, un om bun la toate. Nu face el strategii”, au declarat surse din Coaliție rolul lui Grigore în campania pentru București.
Știți câți urmăritori ai Cîrstoiu pe Tik Tok?
Andrei Grigore apare lângă doctorul Cîrstoiu în evenimentul de la Politehnică când fuge de jurnaliștii care îl întrebau de consultațiile date la Anemona Med. Tot el este prezent zilnic în sediul din Kiseleff 57, sediul oficial de campanie.
Grigore face parte din organizația PSD Argeș. El a lucrat ca reporter în trecut pentru Realitatea TV și Antena 3.
Toate aceste frământări și absența de la participare au, evident, rezultate. Contul de Tik Tok al lui Cătălin Cîrstoiu, “medic, manager, candidatului Alianței PSD – PNL pentru Primăria Capitalei” are 283 de urmăritori și 345 de aprecieri. Ultima postare a fost vizionată de 176 de ori.
„Ne-am dus să ne aplaudăm între noi”
În afara conferințelor de presă în care a trebuit să dea explicații, campania candidatului Cîrstoiu nu a fost una care să genereze emoție pentru electoratul PSD sau PNL.
În mare măsură, candidatul a fost prezent la evenimente controlate: ședințe ale organizațiilor PSD și PNL din București, lansări de obiective ale primarilor din Capitală, acțiuni prin parcuri.
„Până acum ne-am dus să ne aplaudăm între noi, nimic serios pentru Cîrstoiu. A mai fost prin parcuri, mai mult să îl cunoască activul de partid, nu publicul”.
El însuși încercat, Ponta a simțit imedit că dr. Cîrstoiu a atins un nerv sensibil al societății
Neajutat, Candidatul Cîrstoiu s-a remarcat printr-o serie de gafe: plimbarea stingheră cu metroul, unde la ieșire îl aștepta un BMW X6 M. A ajuns pînă la insinuări nedemne, legate de jurnaliștii pe care i-a operat în trecut.
Chiar a ajuns să discute la B1TV despre suspiciunile oncologice la diagnosticul unei paciente care l-a iritat pentru că a furnizat mesajele prin care era trimisă de la stat la Anemona!
El afirmă că este un „jihad” împotriva sa. Dar contestă legea care îi interzice ca manager de spital să dea consultații la o clinică privată. Numai că el nu candidează ca să schimbe legi și nici pentru Curtea Constituțională.
În urmă cu un deceniu, Victor Ponta îi cataloga pe jurnaliștii care nu îi conveneau drept „talibani” sau “mujahedini”.
Anii au trecut, Victor Pona a rămas cu acest cui, însă a fost unul dintre primii care a sesizat că, prin problema favorizării privatului în detrimentul spitalului de stat, cazul Cîrstoiu a readus în discuție ceva real din comunitate.
„Acuzația de incompatibilitate e gravă pentru că e credibilă – românii știu că medicii la stat lucrează și la privat”, a explicat fostul premier la B1TV, pe 12 aprilie. Nimeni din Coaliție, și nici Cîrstoiu pare că nu au ascultat reflecția lui Victor Ponta.
Un nume
În ultimele zile, Cătălin Cîrstoiu pare că să se uită cu mai multă atenție în jur. A fost, desigur, și informat. El riscă să repete scenariul lui Victor Ponta, care și-a dat seama târziu că trădarea a venit chiar din interior.
Nimic nu e inventat. Problemele cu Anemona sunt documentate, iar presiunile din partide pentru retragerea candidatului nu sunt, totuși, o invenție a presei.
Ideea că presa stabilește candidații sau câștigătorii alegerilor e un fals mit. Îl întrețin televiziunile ca să facă bani. De fapt, presa oferă informații oamenilor. Incomode, uneori obsesive, dar informații necesare.
Când jurnaliștii ofereau date publice despre Oprescu și Nica, rivalii lui Cîrstoiu de la SUUB, candidatul de azi a fost beneficiarul involuntar.
Acum, un alt nesățios rival, Cristian Popescu – Piedone, stă la pândă. Oare de unde vine, pentru dr. Cătălin Cîrstoiu, pericolul mai mare ca propria oaste să-i întoarcă spatele? Nu din interior?
Sursă expresspress.ro