Ambasada Ucrainei la București a anunțat, joi, că efectuează verificări cu privire la situația unei școli din localitatea Orlivka (Cartal), regiunea Odesa, unde o clasă cu predare în limba română ar fi fost închisă la scurt timp după începerea anului școlar. Reprezentanții misiunii diplomatice susțin că statul ucrainean rămâne dedicat respectării drepturilor educaționale ale minorităților naționale și califică drept nefondate tentativele de a alimenta emoții negative pe marginea acestui subiect.
Reacția ambasadei vine după ce în spațiul public din România au apărut informații conform cărora clasa întâi cu predare în limba română din Orlivka, înființată la 1 septembrie după demersuri repetate ale părinților, a fost închisă după doar patru zile. Instituțiile ucrainene competente stabilesc în prezent toate circumstanțele acestui caz, urmând ca o reacție oficială detaliată să fie prezentată ulterior.
„În legătură cu diseminarea în spaţiul public al României a unor postări referitoare la asigurarea drepturilor educaţionale ale minorităţii naţionale române din Ucraina, Ambasada informează că, în prezent, instituţiile ucrainene competente stabilesc toate circumstanţele privind situaţia dintr-o instituţie de învăţământ din localitatea Orlivka, regiunea Odesa, Ucraina. După stabilirea acestor circumstanţe, va fi prezentată reacţia corespunzătoare”, a transmis Ambasada Ucrainei.
Poziția Ucrainei privind minoritățile naționale
Oficialii ambasadei au subliniat că Ucraina își menține angajamentele internaționale în domeniul educației pentru comunitățile minoritare, în ciuda contextului dificil generat de război. Aceștia au respins criticile la adresa politicii generale a statului vecin în acest domeniu.
„Statul nostru rămâne dedicat respectării angajamentelor internaţionale asumate în contextul respectării drepturilor – inclusiv a celor educaţionale – ale minorităţilor naţionale (comunităţilor) din Ucraina. Progresul semnificativ în acest domeniu pe parcursul ultimilor ani dificili a fost evaluat şi recunoscut în mod corespunzător de Uniunea Europeană şi de statele noastre partenere”, precizează sursa citată.
Conform datelor furnizate de ambasadă, în regiunea Cernăuți funcționează în prezent 63 de instituții de învățământ cu predare în limba română.
MAE român a solicitat explicații oficiale
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România a anunțat încă de miercuri seară că face verificări în acest caz. Potrivit informațiilor disponibile, părinții din Orlivka, localitate unde etnicii români reprezintă aproape 100% din populație, ar fi fost îndemnați să își transfere copiii în clase cu predare în limba ucraineană.
Consulatul General al României la Odesa a contactat deja autoritățile locale și regionale. O a doua vizită la fața locului este programată pentru data de 18 septembrie, pentru a discuta situația cu toate părțile implicate.
Situația de la Orlivka nu este singulară în regiunea Odesa. Pe parcursul acestei veri, comunitățile românești din localitățile Satu Nou și Borisăuca au făcut demersuri similare pentru a păstra clasele a X-a cu predare în limba maternă.
Asigurări politice privind reforma educației
În data de 27 august, Nicușor Dan afirma că a primit asigurări din partea omologului său ucrainean, în cadrul unor discuții purtate la Chișinău, că drepturile comunității românești vor fi protejate în contextul viitoarei reforme a educației.
„Pe relaţia bilaterală cu Ucraina, dincolo de chestiuni operaţionale, tranzitul viitor de cereale inclusiv prin Portul Constanţa, am reconfirmat poziţia Ucrainei faţă de minoritatea românească. Mâine, după mulţi ani de întrerupere, va avea loc o şedinţă a Comitetului mixt care priveşte minorităţile şi am reprimit asigurări că în urma reformei educaţiei din Ucraina şcolile româneşti nu vor avea de suferit şi este o reformă care e prevăzut să fie pusă în practică în toamna anului viitor şi între timp o să avem timp să reglăm toate mecanismele astfel încât nicio şcoală românească să nu aibă de suferit”, a declarat Nicușor Dan la acea dată.
Sursă expresspress.ro • Ştiri de ultimă oră, disponibile online
