Pentru ca românii să poată intra cât mai curând în SUA fără viză, prin programul Visa Waiver, România are nevoie să scadă rata de refuz a celor care depun actele pentru obținerea vizei pentru SUA.
Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la Bucureşti, a explicat, într-un interviu acordat Ziarului Financiar, un mecanism care ar contribui la realizarea scăderii ratei de refuz.
Ambasadoarea spune că oricine are o viză de America sau are şanse bune să o obţină, dacă va aplica din nou, va îmbunătăţi rata cererilor aprobate. România trebuie să ajungă la rată anuală de refuz mai mică de 3%, ca să scape de vizele pentru SUA. Rata noastră s-a aflat, în general, la 10%.
„Visa Waiver este un proces tehnic. România trebuie să satisfacă anumite condiţii. Nu este o decizie politică. România a făcut progrese bune. Ultima condiţie pe care trebuie să o îndeplinească este rata de refuz, care se măsoară anual. Chiar rog cititorii dumneavoastră să vină să îşi reînnoiască viza de America dacă o au, iar dacă nu o au să aplice pentru viză, pentru că în acest fel rata de refuz va scădea”, a spus, Kathleen Kavalec, în interviul acordat ZF.
„Dacă aveţi viză de America, veniţi cu toţi membrii familiei să primească viza”
Cu cât există mai multe aplicaţii care vor primi răspuns pozitiv, cu atât rata de refuz va scădea, a explicat ea.
„Reînnoirile de viză sunt foarte uşor de procesat. Dar chiar dacă va fi îndeplinită această condiţie, va mai fi necesară o perioadă de implementare. Este o decizie statistică în cele din urmă. De aceea, cel mai important lucru pe care îl pot face românii pentru eliminarea vizelor este să vină să le reînnoiască dacă au viză, chiar dacă o au şi de un an. Reînnoiţi-vă viza pentru că ne veţi ajuta. Dacă aveţi viză de America, veniţi cu toţi membrii familiei să primească viza. Deci cu cât mai multe cereri de viză acceptate avem, cu atât mai multe şanse vor fi ca rata să scadă şi vizele să fie eliminate”.
Rata de refuz este încă mare
România nu are garantată intrarea în programul Visa Waiver în 2025, chiar dacă premierul Marcel Ciolacu estima, în decembrie 2023, că românii vor putea călători în Statele Unite fără vize din 1 decembrie 2025.
Așa cum spunea și ambasadoarea SUA, țara noastră trebuie să scadă rata de refuz pentru acordarea vizei celor care aplică, dincolo de alte criterii tehnice. Istoric, rata de refuz pentru români a fost în jur de 10% an de an, potrivit unei analize a presei Onile.
Această rată de refuz se calculează doar pentru vizele turistice și de business (de tip B1/B2), pentru întreg anul fiscal american (1 octombrie – 30 septembrie). Rata se aplică la toate cererile de vize ale cetățenilor români, fie că sunt făcute la ambasada din România, fie că sunt români care depun actele la alte ambasade din lume (Italia, Spania, Marea Britanie etc).
România nu îndeplinește încă condițiile: rata de refuz a vizelor este încă prea mare
Practic, actualul an fiscal american se va încheia pe 30 septembrie 2024, iar dacă atunci rata de refuz va fi sub 3%, abia de atunci vor începe pașii instituționali ca România să fie inclusă oficial în programul Visa Waiver și românii să poată călători în SUA fără vize.
Ambasadoarea SUA,a dar o explicație pentru care alte țări au reușit să intre în Visa Waiver, deși aveau rata de refuz mai mare ca România
Ambasadoarea SUA în România recunoștea în februarie, în cadrul unui interviu acordat HotNews.ro, că „este foarte posibil” ca românii să circule în 2025 fără vize în SUA, dar că nu poate garanta acest lucru, totul depinzând de rata de refuz și de această campanie de reînnoire a vizelor.
„Avem nevoie de ajutorul românilor”, spune diplomata americană care îi îndemnă pe cei care au o viză pentru SUA „să o reînnoiască, chiar dacă nu a expirat încă”.
„Ne puteți ajuta în campania noastră de a încerca să aducem România în programul Visa Waiver prin faptul că vom primi mai multe cereri pe care le putem aproba. Iar asta va ajuta la scăderea ratei de refuz”, a spus ea.
Întrebată dacă 2025 este un termen realist pentru ridicarea vizelor, Kathleen Kavalec a răspuns: „Cred că este foarte posibil, dar nu vreau să garantez ceva, nu pot prezice 100%”.
Jurnaliști au întrebat-o pe Kathleen Kavalec și de ce pentru România a fost păstrat acest prag strict de 3% al ratei de refuz, în timp ce alte țări au intrat în programul Visa Waiver deși aveau o rată de refuz mult mai mare?
„Da, este adevărat că, în urmă cu vreo 15 ani, a existat o scurtă perioadă în care rata de refuz a fost mai mare, când cerința era mai relaxată. Și câteva țări la acea vreme au intrat. Dar de atunci ratele de refuz au fost la 3%. Și mai multe țări au intrat în program cu rate de refuz mai mici. De exemplu, Polonia a intrat în urmă cu câțiva ani, ajungând sub rata de refuz de 3%. Croația, Israelul tocmai au intrat în program.
În acest moment, în UE, există doar trei țări care nu au intrat în program. Și acestea sunt România, Bulgaria și Cipru. Așadar, majoritatea țărilor din Europa au intrat sub această cerință de 3%. Dar este adevărat, a existat o perioadă, dar a fost cu ceva timp în urmă, când acest lucru a fost posibil”, a răspuns diplomata americană.
Cum e văzută România prin apropierea de război
Întrebată acum de Ziarul Financiar cum văd Statele Unite țara noastră, în această perioadă tensionată în care se află cel mai aproape de război dintre țările NATO, Kathleen Kavalec afirmă că România este un aliat-cheie.
„Preşedintele Biden a spus că în calitate de membru al NATO şi de aliat strategic România a depăşit toate aşteptările, a devenit un aliat puternic şi de încredere. Avem o viziune foarte pozitivă asupra contribuţiei României în alianţa NATO. Apreciem colaborarea foarte bună”, a spus ambasadoarea.
Kathleen Kavalec nu cred că apropierea de război nu va afecta investițiile străine în România.
„Cred că investitorii vor continua să vină aici, pentru că România este un aliat stabil în regiune. Nu cred că războiul a modificat calculele oamenilor de business. Cel mai important fapt este că România este membră a NATO, că apărarea sa este integrată în NATO, acest fapt ţine România apărată şi sigură, pentru locuitorii săi şi pentru investitori deopotrivă”, spune Kavalec.
Sursă expresspress.ro