Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru 12 septembrie. Un val de aer rece a pus stăpânire pe toată țara, iar vremea va fi rece. Va ploua în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi de la 20…21 de grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei, până spre 30…31 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime se vor situa între 10 şi 21 de grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde se vor întregistra valori de 6…7 grade.
Meteorologii anunță ploi însoţite de descărcări electrice, în cea mai mare parte a Moldovei, local în Maramureş şi Transilvania, precum şi la munte şi izolat în Muntenia şi Dobrogea. Cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp. Noaptea cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre dimineaţă în vest şi sud-vest, unde vor fi condiţii pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări spre sfârşitul intervalului în sudul Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Ceața își va face simțită prezența.
Prognoza meteo în Capitală
Vremea va fi rece și în Capitală. Cerul va fi senin, cu unele înnorări în a doua parte a zilei, iar vântul va sufla cu 15 km/h. Meteorologii anunță șanse mici de precipitații. Temperatura maximă va fi de 28 de grade Celsius, iar minima se va situa între 13 – 14 grade Celsius.
Prognoza meteo la munte
Temperaturile vor fi ușor mai ridicate față de cele din ziua precedentă.Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi locale, posibil însoţite de descărcări electrice, iar noaptea va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare spre sfârşitul intervalului în vestul Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului.
Vremea în principalele orașe
Timișoara: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 62%, Vânt: 6 km/h
Oradea: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 58%, Vânt: 11 km/h
Baia Mare: 24 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 67%, Vânt: 10 km/h
Cluj Napoca: 24 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 66%, Vânt: 6 km/h
Sibiu: 24 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 70%, Vânt: 8 km/h
Alba Iulia: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 65%, Vânt: 8 km/h
Craiova: 28 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 49%, Vânt: 16 km/h
Târgu Jiu: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 59%, Vânt: 8 km/h
Suceava: 21 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 88%, Vânt: 16 km/h
Bacău: 23 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 79%, Vânt: 10 km/h
Botoșani: 23 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 82%, Vânt: 10 km/h
Miercurea Ciuc: 20 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 85%, Vânt: 8 km/h
Brașov: 22 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 76%, Vânt: 6 km/h
Ploiești: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 61%, Vânt: 11 km/h
Buzău: 26 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 66%, Vânt: 13 km/h
Târgoviște: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 62%, Vânt: 11 km/h
București: 27 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 61%, Vânt: 14 km/h
Iași: 23 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 82%, Vânt: 13 km/h
Galați: 26 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 74%, Vânt: 8 km/h
Brăila: 26 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 73%, Vânt: 10 km/h
Constanța: 26 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 70%, Vânt: 10 km/h
Tulcea: 26 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 78%, Vânt: 10 km/h
Sursă expresspress.ro