Ludovic Orban a vorbit despre relațiile președintelui Donald Trump și Alianța Nord-Atlantică. Cel de-al 45-lea președinte a solicitat guvernelor statelor membre NATO să contribuie cu minim 2% din PIB pentru apărare, iar în caz contrar, nu le va mai acorda sprijin în cazul unei agresiuni militare.
„Donald Trump își menține poziția, de altfel, în privința NATO a și dat declarații pe care le-am urmărit. Statele care nu contribuie cu minimul de 2% din PIB pentru apărare, nu o să mai beneficieze de apărare de la celelalte state în caz de agresiune”.
Fostul premier liberal spune că este evident că Trump are un punct de vedere cheie prin care toate cheltuielile să fie suportate de toate statele membre NATO și nu doar de state care nu sunt membre din UE (Turcia, Canada, SUA).
Fostul lider PNL a fost prim-ministru în ultimul an din primul mandat al celui de-al 45-lea președinte american. El nu crede că sprijinul financiar și militar pentru Ucraina se va diminua imediat.
„Mesajul transmis de Trump legat de Ucraina a fost acela de a cauta pacea si de a diminua sprijinul financiar pentru Ucraina. Asta nu se va întâmpla imediat, mai durează de la momentul câștigării alegerilor pana la intrarea in Casa Alba, cu siguranță se vor produce niște rectificări ale declarațiilor de campanie care au fost în mod evident contondente și radicale. În materie de politică externă, nu se produc rupturi majore. Există o schimbare în timp care nu se produce în mod radical, brusc, într-o discontinuitate cu politica externă a SUA”
Ludovic Orban crede că vor exista „consecințe” cu privire la comerțul mondial:
„Este evident ca alegerea lui Trump va avea consecințe cu privire la contextul internațional. Donald Trump, așa cum s-a manifestat în primul mandat, a susținut o politica protecționistă prin taxe vamale pentru produsele importate în SUA din alte țări, inclusiv țări din UE. Sunt convins că Trump va continua războiul comercial cu China. Nu există niciun dubiu”.
Fostul premier liberal apreciază că relațiile dintre România și SUA au fost foarte bune în timpul mandatului al celui de-al 45-lea președinte american.
„România a avut relații bune cu Trump. Trump a tratat cu atenție flancul estic. Să ne aducem aminte de Inițiativa celor Trei Mări care s-a produs în timpul mandatului său, de întărirea prezenței trupelor americane în România. Am fost premier in timpul mandatului lui Donald Trump si știu foarte bine, am avut o relație buna cu ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman”.
Sursă expresspress.ro