Sindromul umărului înghețat reprezintă o patologie complexă, apărută preponderent la persoanele vârstnice, ce se caracterizează printr-o reducere progresivă a mobilității articulare a umărului. Afecțiunea implică inflamația și fibroza capsulei articulare și prezintă risc major de restricții funcționale severe. Deși cauzele nu sunt clare, sindromul umărului înghețat este frecvent întâlnit la pacienții cu vârsta cuprinsă între 40 și 70 de ani și este adesea asociat cu diabetul zaharat, hipotiroidismul și imobilizarea prelungită a articulației.
Cum se dezvoltă sindromul umărului înghețat?
Sindromul de umar inghetat este rezultatul unui proces inflamator cronic care determină contractura capsulei articulare gleno-humerale și formarea de aderențe intraarticulare. În faza inițială, procesul inflamator provoacă durere intensă și hipersensibilitate locală, manifestări care limitează mișcările active și pasive ale umărului. Ulterior, fibroza progresează, contribuind la rigiditatea articulației și la pierderea aproape completă a amplitudinii de mișcare.
Factori de risc
Procesul exact prin care se dezvoltă sindromul de umăr înghețat nu este complet înțeles, însă se consideră că imobilizarea îndelungată a articulației în urma unui traumatism sau a unei intervenții chirurgicale joacă un rol central. În plus, afecțiunile metabolice, cum ar fi diabetul și disfuncțiile tiroidiene, cresc riscul de dezvoltare a umărului înghețat, deoarece acestea amplifică susceptibilitatea la inflamație cronică și procese fibroase. Unele studii sugerează implicarea unor mecanisme autoimune sau neurovasculare, însă datele sunt încă limitate.
Cum se manifestă și cum este stabilit diagnosticul?
Sindromul de umăr înghețat debutează cu o fază dureroasă, caracterizată prin dureri persistente, adesea nocturne, care interferează semnificativ cu activitățile zilnice. În faza de rigiditate, pacienții experimentează o restricție severă a mobilității, care le afectează atât mișcările active, cât și pe cele pasive, fără o reducere semnificativă a durerii. Faza finală, cunoscută ca faza de recuperare, implică o îmbunătățire treptată a amplitudinii mișcărilor, deși uneori mobilitatea completă nu este restabilită. Diagnosticul se bazează pe examenul clinic, anamneza detaliată și excluderea altor cauze posibile, cum ar fi artrita sau rupturile de coafă rotatorie.
Management terapeutic
Tratamente pentru durerea de umar asociate condiției presupun strategii farmacologice și non-farmacologice. Administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene și corticosteroizi intraarticulari poate reduce semnificativ simptomele inflamatorii și durerea. De asemenea, kinetoterapia joacă un rol important în recuperare, prin mobilizarea treptată și stretchingul capsulei articulare. În cazurile în care tratamentele minim invazive nu sunt eficiente, pot fi necesare intervenții precum artroscopia sau mobilizarea forțată sub anestezie. Mobilizarea forțată este o tehnică kinetică care implică mobilizarea agresivă a articulației, având ca scop eliberarea aderențelor și restabilirea mobilității.
Prognostic pe termen lung
Sindromul de umăr înghețat rămâne o provocare terapeutică, din cauza impactului său semnificativ asupra calității vieții pacientului și a dificultăților în recuperarea completă a funcției articulare. Intervenția precoce poate preveni complicațiile pe termen lung și poate îmbunătăți prognosticul general.
