Atac rusesc masiv asupra orașelor Kiev și Odesa. Alarmele de raid au sunat cinci ore. Forţele aeriene ucrainene au anunţat duminică că Rusia a lansat în cursul nopţii 87 de drone de atac şi patru rachete care au vizat teritoriul ucrainean.
Atac rusesc masiv asupra orașelor Kiev și Odesa. Jumătatea de est a Ucrainei s-a aflat sub alertă de raid aerian timp de peste cinci ore în urma loviturilor ruse, a declarat duminică dimineaţa armata ucraineană, Moscova lansând mai multe valuri de lovituri aeriene împotriva capitalei Kiev şi a altor oraşe, relatează Reuters, citat de Agerpres.
„Inamicul şi-a folosit din nou dronele împotriva Kievului în cursul nopţii!”, a declarat Serghei Popko, şeful administraţiei militare de la Kiev, pe mesageria Telegram.
„Dronele ruseşti au pătruns în capitala Ucrainei în mai multe valuri şi din direcţii diferite”, a mai spus el.
Toate dronele au fost distruse şi, conform informaţiilor preliminare, nu au fost raportate pagube sau persoane rănite, a declarat Popko.
Alertele de raid aerian pentru capitală şi regiunea sa au fost anunţate de trei ori în cursul nopţii, însumând mai mult de cinci ore, a mai spus Popko.
Forţele aeriene ucrainene au anunţat duminică că Rusia a lansat în cursul nopţii 87 de drone de atac şi patru rachete care au vizat teritoriul ucrainean.
Unităţile de apărare aeriană au distrus 56 de drone şi două dintre rachete, au precizat forţele aeriene pe Telegram.
Primarul portului Odesa de la Marea Neagră, Ghennadi Truhanov, a declarat pe Telegram că Rusia a vizat oraşul în cursul nopţii, fiind raportate mai multe explozii.
Nu au existat informaţii privind pagube sau răniţi.
Guvernatorul regiunii Herson, Oleksandr Prokudin, a declarat duminică dimineaţă, pe Telegram, că un civil a murit şi 15 au fost răniţi în atacurile Rusiei asupra regiunii în ultimele 24 de ore.
Sursă expresspress.ro