Alegeri prezidențiale SUA 2024. Kamala Harris a strâns 200.000.000 de dolari doar într-o săptămână. După ce președintele Joe Biden și-a anunțat retragerea din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă, înlocuitoarea sa în cursa prezidențială a revigorat campania democraților.
Alegeri prezidențiale SUA 2024. Kamala Harris a strâns 200.000.000 de dolari doar într-o săptămână. După ce președintele Joe Biden și-a anunțat retragerea candidaturii sale din cursa pentru realegerea în fotoliul de la Casa Albă, el și-a declarat susținerea pentru Harris la votul din 5 noiembrie, împotriva fostului președinte republican, Donald Trump.
Alegeri prezidențiale SUA 2024. Kamala Harris a strâns 200.000.000 de dolari doar într-o săptămână
Unul dintre conducătorii campaniei electorale a vicepreședintelui american Kamala Harris a anunțat, duminică, strângerea sumei de 200 de milioane de dolari și înscrierea a 170.000 de noi voluntari, doar în săptămâna de când a devenit favorita pentru nominalizarea drept candidat al Partidului Democrat la președinție.
„În săptămâna de când am început, @KamalaHarris a strâns 200 de milioane de dolari. 66% din această sumă provine de la donatori noi. Am înscris 170 000 de voluntari noi”, a postat pe X (fostul Twitter), Rob Flaherty, directorul adjunct al campaniei lui Harris, conform Reuters.
Sondajele din ultima săptămână, inclusiv unul realizat de Reuters/Ipsos, arată că Harris și Trump sunt practic la egalitate, pregătind terenul pentru o campanie strânsă, în cele 100 de zile rămase până la alegeri.
Campania lui Trump a declarat, la începutul lunii iulie, că a strâns 442,8 milioane de dolari din aprilie până în iunie și avea 284,9 milioane de dolari, în numerar.
Harris a obținut sprijinul majorității delegaților la Convenția Națională Democrată, ceea ce îi asigură, probabil, siguranța că va deveni candidatul partidului la președinție, luna viitoare, la convenția partidului care va oficializa această decizie.
„Așadar, vicepreședintele nostru este candidatul prezumtiv. Vom avea votul oficial la 1 august”, a declarat, duminică, președintele Comitetului Național Democrat, Jaime Harrison, la MSNBC.
Biden s-a retras din cursă pe fondul întrebărilor legate de vârsta și sănătatea sa, după o prestație ezitantă în dezbaterea împotriva lui Trump de la sfârșitul lunii iunie.
El s-a angajat, totuși, să rămână în funcția de președinte până la încheierea mandatului său, la 20 ianuarie 2025.
Preluarea mandatului de către Harris a revigorat o campanie care se clătina puternic pe fondul îndoielilor democraților cu privire la șansele lui Biden de a-l învinge pe Trump sau la capacitatea acestuia de a continua să guverneze, în cazul în care ar fi câștigat
Sondajele au arătat că Trump și-a construit un avans față de Biden, inclusiv în statele „de luptă”, unde situația era echilibrată inițial, după prestația dezastruoasă a lui Biden la dezbaterea televizată de acum o lună.
Acum situația s-a modificat substanțial. Un sondaj național New York Times/Siena College, publicat joi, a arătat că Harris a redus ceea ce fusese un avans considerabil al lui Trump.
Într-un alt sondaj realizat de Wall Street Journal și publicat vineri, Trump mai avea un avans de doar două puncte procentuale față de actualul vicepreședinte SUA, mai notează sursa citată.
De asemenea, un sondaj Reuters/Ipsos, publicat la 23 iulie, arăta chiar un avans de două puncte pentru Harris.
Sursă expresspress.ro